o biserică cristocentrică

Isus a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

FUNDAMENTE CRISTOCENTRICE

(Nevoia unei învățături sănătoase)

​

Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că singura temelie, singurul fundament peste care se poate ridica (zidii) lucrarea lui Dumnezeu a fost, este și va fi doar Isus Cristos. Cu acest gând în minte, vom trece astăzi în revistă fundamentele biblice, care împreună încheagă această temelie și anume, lucrurile de bază care alcătuiesc evanghelizarea celor nemântuiți. Biserica adevărată trebuie să aibă o părtășie intimă cu Cristos și cu Sfintele Scripturi. Ea trebuie să-L vestească tuturor oamenilor!

​

Aceste fundamente, sunt indispensabile pentru lucrarea lui Dumnezeu

​

Într-o lume plină de oameni cu caractere diferite, idei diferite, păreri contradictorii și opinii, care mai de care mai „egocentrice”, cu toate că unele idei pot fi bune și altele mai puțin bune, este cu neputință să concluzionăm că numai noi avem dreptate. Am cădea în plasa vrăjmașului nostru, care cu siguranță se va simții bine, știind că a mai clădit o cărămidă pe temelia mândriei omului. În această lume în care trăim găsim mii de religii și denominații biblice care susțin că au dreptate, tiparul lor este biblia și că ceea ce ei cred și cum cred, este adevărat și unic dar, în esență este doar modul în care se deosebesc într-un fel sau altul de ceilalți și celelalte biserici. Se găsesc biserici în sânul aceleași denominații biblice care nu sunt de acord, una cu cealaltă.

​

În concluzie, acest material nu a fost făcut pentru a condamna, a judeca sau a critica pe alții ci pentru a sublinia fundamentele biblice peste care, noi, Biserica Cristocentrică dorim să construim lucrarea lui Dumnezeu în care am fost chemați de El, aici în Turda. O să vorbim astăzi despre trei nevoi indispensabile pe care orice om le are în viața lui, și fără de care, indiferent dacă este conștient sau nu, dacă crede sau nu crede - acestea sunt la fel de reale și indispensabile în viața noastră, precum aerul pe care îl respirăm.

​

​

1. Omul are nevoie de Evanghelie

Doar prin ea, putem cunoaște Adevărul despre Dumnezeu, scopurile Sale și chiar despre propria ființă. Este inevitabil să nu greșim atunci când nu îL întrebăm pe Creator despre creația Sa și pe „Inventator” la ce folosește invenția Sa... Pornind de la această premiză, vom avea o temelie fundamentată în Adevăr!

​

Evanghelia este vestea bună, că Dumnezeu iubește lumea, iubește pe cel păcătos și nu dorește ca omul să se piardă. Scriptura spune: Doresc Eu moartea celui rău? zice Stăpânul Domn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? - Ez 18:23.

​

Acest adevăr este un adevăr absolut și nu poate fi închis sau legat de nici o cultură, denominație, cult sau religie anume. A fost și este dorința și voia Domnului să își arate dragostea față de creaturile Lui, și prin urmare din cauza neputinței omului (care a încercat întotdeauna prin faptele lui să câștige favoarea lui Dumnezeu) să le descopere un plan minunat și divin, prin care Dumnezeu Însuși să ducă la îndeplinire o mântuire așa de mare în inimile oamenilor, prin jertfa lui Cristos, pe crucea Golgotei. 

​

Singura condiție a fost și este, ca omenirea să creadă în Acela pe care Dumnezeu Tatăl L-a trimis și L-a dat ca jertfă de ispășire pentru toate păcatele lumii și orice om să accepte acest Dar minunat ca și providență divină în fața neputinței lui, de a se putea salva prin faptele și meritele Lui. Când omul primește prin revelație divină acest adevăr absolut, poate să mărturisească cu glas tare, ca și acea mare mulțime îmbrăcată în haine albe: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe tron, și a Mielului” . (Apocalipsa 7:10)

​

Mântuirea nu este a mea! Nu este a ta! Nu este a nimănui! Este a Tatălui, dusă la îndeplinire de Fiul și revelată de Duhul Sfânt. Dacă omului i s-a cerut ceva, a fost doar să creadă în această minunată lucrare divină și să o accepte ca singurul remediu pentru viața eternă. Pavel a înțeles acest adevăr când a scris celor din Efes: „Căci prin har aţi fost mântuiți, prin credință; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:9)

​

Faptele au fost înțelese greșit de-a lungul istoriei gândirii creștine, de aceia se aude și astăzi: „credința fără fapte este moartă” ajungându-se imediat la interpretarea: „fără fapte nu poți fi mântuit” și așa i se atribuie omului un rol și un merit (prin faptele lui) mai mult decât ar trebui să primească în ceea ce privește mântuirea.

​

Și care ar fi meritele noastre? „Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi.” (Rom 5:8) Oare ce fapte bune ar putea avea un păcătos? Niciuna! Omul înainte de Cristos este separat de Dumnezeu și în consecință nu este capabil de acele fapte vrednice de pocăință despre care vorbește Biblia. Suntem pe un tărâm periculos atunci când Scripturile le interpretăm cum vrem noi.

​

Aminți-vă că omul este păcătos înainte de primul act de păcat săvârșit...

​

Lipsa cunoașterii, înțelegerii și interpretării între acești termeni: mântuire și sfințire a fost cauza multor erezii biblice, care mai de care mai frumos colorată și care a dus la o parodiere a lui Dumnezeu și o contradicție a acestor învățături biblice. În câteva cuvinte:

​

Mântuirea este a Domnului (pentru om) și a fost dusă la bun sfârșit de Însuși Isus Cristos. Omul nu trebuie decât să creadă ce a spus și ce a făcut Dumnezeu, să accepte și să mărturisească că așa este, chiar și atunci când nu înțelege în totalitate.

​

Sfințirea este a omului (pentru Dumnezeu) și poate fi dovedită și trăită până la sfârșitul vieții lui pe pământ, doar cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu. A fi sfânt înseamnă a fi pus de-o parte, și mulți se opresc aici, dar adevărul este doar pe jumătate. A fi sfânt cu adevărat înseamnă a fi pus de-o parte pentru Dumnezeu! Acestă viață sfântă este răspunsul, mulțumirea și recunoașterea unui suflet iertat, curățat și spălat de Dumnezeu. În momentul în care omul va crede vreodată că datorită sfințirii lui își câștigă mântuirea, și-o va pierde negreșit, cum și-a pierdut și Lucifer splendoarea.

​

Pentru a înțelege bine acești termeni (mântuire și sfințire) haideți să aruncăm o privire peste un exemplu biblic în care apostolul Pavel îi amintea lui Tit: Căci şi noi eram odată nesăbuiți, neascultători, rătăciți, sclavi ai poftelor şi ai diferitelor plăceri, trăind în răutate şi invidie, fiind urâți de alții şi urându-ne unii pe alții. Dar când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, însă nu datorită faptelor pe care le-am înfăptuit noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea făcută de nașterea din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, fiind îndreptăţiţi prin harul Lui, să putem deveni moștenitori, având nădejdea vieții veșnice (Tit 3:3-7).

​

Dumnezeu ne-a mântuit! Nu datorită faptelor noastre!

​

Când vine vorba de această înnoire făcută de Duhul Sfânt, Pavel vorbește despre acel proces de restaurare a imaginii (chipului) lui Dumnezeu în noi. Nu este spontan (ca și mântuirea) ci progresiv și neîncetat. Ținta noastră este de a fi sfinți și perfecți așa cum am fost creați inițial de Dumnezeu în Eden, înainte de a intra păcatul în om. Atunci când imaginea lui Dumnezeu s-a distorsionat în om datorită păcatului este reînnoită, refăcută, regenerată pas cu pas (tot de Dumnezeu în noi), printr-o viață trăită după voia Lui. Atenție mare când vei face acest lucru și vei simți că Domnul lucrează în tine și te sfințește pas cu pas, nu arăta cu degetul pe alții (ridicându-te pe tine) că nu este datorită ție și că la rândul tău, și tu ai căzut... Iartă, precum ai fost iertat, iubește, precum ai fost iubit și ajută pe cel slab în credință, precum ai fost și tu ajutat. Amintește-i că Dumnezeu poate să îL ajute în toate!

​

Concluzionăm deci că aceasta este Evanghelia, vestea bună pe care Dumnezeu dorește să o împartă cu toată lumea: El ne iubește și nu dorește moartea păcătosului, ci dorește ca omul să trăiască. Evanghelia adevărată are puterea de a salva pe cel păcătos de la moarte, dacă o primește și rămâne în ea, dacă nu, acel om a crezut degeaba! Pavel a fost nevoit să le reamintească Evanghelia celor din Corint (doar la câțiva anișori după ce au ascultat-o și au primit-o) spunându-le: Fraților, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteți mântuiți dacă rămâneți fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba. Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanță este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit cu Scripturile..., (1 Cor 15:1-4).

​

Dacă celor din Corint, din pricina faptului că omul a fost predispus căderii, a fost nevoie la puțin timp după ce auziseră Evanghelia să le fie reamintită, credeți că la 2000 de ani, de-a lungul secolelor, a rămas oare nealterată această veste bună? Scriptura spune negreșit să nu primim o altă evanghelie pentru că nu există alta, și cel care o primește să fie blestemat (anatema): Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să schimbe Evanghelia lui Cristos. Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat! (Galateni 1:7-8).

​

Este de nedescris răul care se face din cauza neînțelegerii Sfintelor Scripturi. Haosul care se produce în mintea omului atunci când i se prezintă o „evanghelie” dintr-o perspectivă umană și nu divină. Din nefericire dacă omul primește greșit, așa dă și mai departe, cu toată convingerea și chiar cu toată dragostea, fiind într-o eroare până în momentul în care Dumnezeu i-o descoperă.

​

​

​

2. Omul are nevoie de Cristos

Omul trebuie să fie dependent de Cristos și nu de o denominație biblică anume. Cu acest fundament doresc să afirm suveranitatea lui Dumnezeu și Omnipotența Lui în ceea ce privește lucrarea Sa. Domnul Isus a promis că va fi în mijlocul celor care îL vor chema, fie doi sau trei, sau o mulțime chiar. Ekklesia, adunarea, congregația sau biserica Domnului Isus a fost, este și va fi acolo unde doi sau trei cheamă Numele Lui. Acestea au fost cuvintele și aceasta a fost promisiunea și speranța pe care Domnul a lăsat-o moștenire celor ce-L vor chema pe El. Acum trebuie să recunoaștem faptul că în spatele acestor speculații și chiar acuzații se ascunde o frică și nu o dragoste divină.

​

Omul care nu a înțeles diferența dintre mântuire și sfințire, dintre lucrarea Domnului și lucrarea omului, nu va putea niciodată să vestească Evanghelia Adevărată a Harului. Îți va vorbi, în primul rând de fapte și va încerca să îți întoarcă privirea de la Cristos spre tine însuți (eșec total), iar pe urmă va veni cu o listă întreagă de lucruri pe care trebuie să le împlinești, ca în cele din urmă să te sfătuiască că mântuirea se găsește exact acolo unde el merge la biserică (semnul vizibil al unei secte - numai noi avem dreptate.

​

Primul punct este eronat din cauza faptului că: nimic din ceea ce faci va schimba vreodată ceea ce ești! Dar ceea ce sunt va schimba ceea ce fac, cu siguranță. Omul nu este păcătos pentru că păcătuiește; omul păcătuiește pentru că este păcătos. Dacă omul este sfânt va face lucruri sfinte, dacă nu, poate să facă toate lucrurile sfinte posibile și nu va putea schimba vreodată natura și starea lui păcătoasă. De aceia te miri (și este normal) când auzi că acel om pe care oamenii îl știau ca sfânt sau „prea-sfânt” a căzut în păcat, și-a lăsat familia din pricina unei tinere, a abuzat de un copil sau a sfârșit în păcatul homosexualității. Te întrebi cum este posibil?

​

Îți răspund eu cu toată dragostea: - preoția, pastoralul sau slujirea în sine, nu este un loc de muncă ca oricare altul. Nu se poate confunda (cum cred unii) că este o meserie (un job) care se învață (precum frământatul aluatului sau prelucrarea sticlei), ci este o chemare sfântă și o vocație pentru acel om pe care Dumnezeu îL alege. Când omul nu este chemat de Dumnezeu, este și normal să creadă că el este la muncă și că după acele opt ore, în timpul său liber, își poate permite „să se joace cu diavolul”! Nu este și nu ar trebui să fie așa. Chemarea este pentru toată viața aici pe pământ și doar cei care au primit-o pot să înțeleagă și să accepte aceste cuvinte.

​

Al doilea punct este și mai eronat din pricina faptului că ei, le atribuie oamenilor mântuirea, despre care știm că îi aparține doar lui Dumnezeu. Cu toate că nici un om nu va fi vreodată îndreptățit prin faptele Legi, din contră chiar va fi sub blestem, spune Dumnezeu despre orice se bazează pe Lege și fapte. Cu toate că Noul Testament depune mărturie clară despre îndreptățire, justificare, răscumpărare, adopțiune, mântuire și siguranța vieții veșnice - doar prin credința în Cristos, ei neagă Adevărul și mărturia lui Dumnezeu (și îL fac mincinos pe Însuși Dumnezeu). Printr-o interpretare eronată a Scripturii și un „cocktail spiritual” ce constă într-un amestec de versete biblice din Vechiul și Noul Testament (Iacov în mod special), induc oamenii în eroarea de a privi spre ei și spre faptele lor, și nu spre Cristos și Lucrarea Lui desăvârșită!

​

Unii dintre ei, pentru a avea succes (sub pretextul unei iubiri închipuite) arată cu degetul, acuză și induc în eroare, pe toată lumea, semănând frică și nu dragoste, prin aceste cuvinte: - există doar o singură Biserică / o singură Religie / o singură Credință / un singur botez - și pe toate le găsești la noi! Aici găsești Mântuirea, numai noi deținem Adevărul și numai noi îl avem pe Cristos…, toți ceilalți sunt falși și conduși de diavol. Prin aceste cuvinte, cel orb este condus de un altul (mai orb ca el) și este făcut dependent de o organizație anume și nu de Cristos. Este îndeajuns să ți se spună: „numai aici la noi îl poți găsi pe Cristos, numai noi îl avem”..., (parcă e la ofertă) iar omul care nu știe, cade în acest laț spre propria pierzanie. Îl vei auzi după ce este îndoctrinat cum trebuie, acuzând și el pe toată lumea (având ca motivație o dragoste foarte diferită de cea a lui Cristos) și spunându-ți că mântuirea nu o găsești sub aripa lui Cristos, ci sub cupola singurei biserici adevărate, care este a lui…

​

Omul are nevoie de Dumnezeu, are nevoie de Trupul lui Cristos care este Biserica, are nevoie să se adune laolaltă cu frații și surorile lui, are nevoie să se implice în lucrarea lui Dumnezeu dar..., unde să meargă din moment ce fiecare mărturisește: doar noi avem dreptate și doar noi suntem „biserica adevărată”! Ei bine, crede Sfânta Scriptură când spune: pomul bun se cunoaște după roadele pe care le dă, așa că indiferent cum se numește așa zisa biserică adevărată sau unică, dacă nu rămâne în învățătura biblică, în Cuvântul Domnului și temelia apostolilor (care este Cristos), acea biserică, doar biserică nu se poate numii și o putem compara cu un biet orb care dorește să ajute un alt orb. O face cu toată dragostea dar, vor sfârși în groapă amândoi.

​

Lucrarea unei biserici adevărate este: Predicarea Cristocentrică! Considerați ce spune Scriptura:

​

El este Cel pe Care noi Îl vestim sfătuind şi învățând pe orice om, cu toată înțelepciunea, pentru a putea înfățișa pe orice om desăvârșit în Cristos (Coloseni 1:28).

​

Iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune, însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri. Dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înțelepciunea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:22-24)

​

Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce pier, ale căror minți necredincioase le-a orbit dumnezeul acestui veac, ca să nu strălucească lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu. Noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înșine ca sclavii voștri, datorită lui Isus. (2 Corinteni 4:3-5)

​

Ceea ce am subliniat aici este adevărul fundamental al bisericii adevărate și anume că Isus Cristos a fost, este și trebuie să rămână temelia bisericii creștine, atât în trăire cât și în vorbire: ...nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este pusă şi care este Isus Cristos (1 Corinteni 3:10). 

​

Desigur că nu putem ignora celelalte învățături biblice, care sunt o binecuvântare pentru noi dar trebuie să avem grijă să nu cădem în ispita de a ne focaliza doar pe câteva frânturi biblice, cum ar fi: Numele lui Dumnezeu, Tradiția, Sfinții, Iosif, Maria, Închinarea și pomenirea morților, Duhul Sfânt, crucea, darurile, limbile, tămăduirile, profețiile și așa mai departe. Evident toate acestea cu „temei biblic” focalizate mai mult decât trebuie va eclipsa predicarea și trăirea Bisericii Cristocentrice și cu aceasta semnul vizibil al Bisericii Domnului Isus.

​

Unii se încred mai mult într-o biserică decât în alta, pentru că au în spate un număr de ani mai mare decât altele, dar acest aspect nu face ca o biserică să fie mai adevărată ca altele. Este posibil să îl fi lăsat și pe Domnul în „spate” cu foarte mulți ani în urmă și asta din cauza credibilității „tradițiilor strămoșești” care de cele mai multe ori, nici măcar bază biblică credibilă nu mai au și pentru acest motiv ei au fost nevoiți să ridice tradiția la nivelul (sau chiar peste) Cuvântul Domnului. Pericolul este foarte mare. Dacă de exemplu acum 500 de ani cineva a fost inspirat (dar nu de Dumnezeu) și a scris o lucrare anume, toți cei care i-au citit „operele” și le-au acceptat ca fiind „duhovnicești” sunt într-o mare problemă astăzi. Se poate face ceva? Cu siguranță! Dacă asculți și rămâi în Cuvântul Domnului! El spune: Să nu vă abateţi de la cuvintele pe care ei vi le-au spus, nici la dreapta, nici la stânga - Deut 17:11b. Este cea mai sigură și adevărată Cale spre Dumnezeu și ne ferește de basme și înșelăciuni omenești. Cristos în noi nădejdea slavei!!!

​

​

​

3. Omul are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu!

Isus a spus în prima evanghelie a Noului Testament: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu “ Matei 4:4. Este de prisos să argumentăm ceva la aceste cuvinte. Scripturile sunt inspirate de Dumnezeu pentru om! Biblia este ca și manualul de instrucțiuni pentru oameni. Trebuie răsfoit bine de tot ca să îi cunoști toate scopurile pentru care am fost creați. Este frumos când auzim câte o mărturie despre ce și cum a lucrat Dumnezeu în viața noastră, dar acest lucru nu poate fi focalizat mai mult decât propriul său Cuvânt. Sunt unii oameni pe care nici fiorii nu îi mai trec când ascultă Cuvântul Domnului dar își petrec timpul gândindu-se la mărturiile pe care le-a auzit în ultimii ani și se trezesc din somnul lor dulce, din când în când, doar atunci când un invitat vine la biserică pentru ași spune mărturia.

​

Alții sunt în căutare de semne și „lucrări” pentru a supraviețui pe această Cale și sunt dispuși să călătorească sute de kilometri pentru a afla voia Domnului (care este scrisă de mult pentru om și cerneala este uscată de mii de ani). Abuzul la aceste „lucrări” este așa de mare încât „merg în fața Domnului” (frază eronată și greșit folosită de către cei mai mulți dintre ei) pentru a afla cu cine să se căsătorească, unde să își dea copiii la școală și chiar ce să facă în viața de zi cu zi. Pentru asemenea oameni, Cuvântul nu mai este viu și lucrător, ci cuvântul spus de acești presupuși „mesageri ai Domnului” care de cele mai multe ori este doar un cuvânt omenesc, fără temei biblic. Pentru aceștia din urmă Biblia nu este autoritatea finală și nici descoperirea totală a Lui Dumnezeu.

​

Tot ceea ce Dumnezeu a dorit să ne spună, tot ceea ce a crezut El că este important ca noi să știm, este scris în Cuvântul Lui. Scripturile mărturisesc despre Cuvântul Domnului astfel:

​

„Orice făptură este ca iarba şi toată gloria ei este ca floarea de pe câmp! Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“ (1 Petru 1:25)

​

Îmi găsesc plăcerea în orânduirile Tale; nu voi uita Cuvântul Tău! (Psalmi 119:16)

​

Cuvântul Domnului este necesitatea și nevoia imediată de care omul are nevoie. Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ (lucrător sau eficace), mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intențiile inimii. (Evrei 4:12)

​

Înțelegem acum de ce omul are nevoie de Cuvântul Domnului? Este adevărata sursă de hrană și singura nealterată sau contaminată de influențele acestei lumi în care trăim.

​

Semnele Bisericii lui Cristos, au fost, sunt și vor rămâne: dragostea față de Dumnezeu și semenul nostru, credința în Evanghelie și credința în Cuvântul Domnului. Când cineva te ocolește, sub pretextul dragostei sau al păcatului, nu este altceva decât semnul vizibil, al unui duh de rătăcire, contrar Duhului Sfânt. Apostolul Pavel spunea: Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre vor fi pervertite de la sinceritatea şi curăţia faţă de Cristos. Căci dacă cineva vine şi vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă voi primiţi un alt duh decât Cel pe Care L-aţi primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, voi îngăduiţi cu uşurinţă toate acestea! - 2 Cor 11:3, 4

​

Biserica Cristocentrică are ca fundament și ca temelie pe Cristos, vestește Evanghelia și Cuvântul lui Dumnezeu, crede într-o relație intimă cu Dumnezeu prin Cristos și își dorește să-L iubească pe Dumnezeu și pe aproapele său în cel mai onest și adevărat mod posibil!

​

​

​

​

Cu prețuire,

Dinu Petrache

Toate drepturile sunt rezervate

www.cristocentrica.ro

2018